Și-a cântărit decizia de a veni la Oltchim aproape jumătate de an, dar recunoaște că nu ar schimba cu nimic transferul la echipa din România, alături de care vrea să câștige Liga Campionilor
Deși este considerată a fi cea mai bună handbalistă din lume, Bulatovic nu vrea să rămână în lumea sportului după retragere: „Nu mi-ar plăcea să fiu antrenoare, nu cred că m-aș descurca”
Îmbrăcată în echipament sportiv, Katarina zâmbește la vederea reporterilor ProSport. A câștigat de două ori Liga Campionilor, la Jocurile Olimpice de la Londra a obținut medalia de argint cu naționala Muntenegrului și a venit la Oltchim plină de speranța că va adăuga în palmaresul ei cel puțin încă un trofeu. E văzută de mulți cea mai bună handbalistă din lume a momentului, însă preferă să rămână modestă și să nu se lase dusă de val: „Poate sunt, poate nu sunt. Vreau să-mi fac treaba cum trebuie aici„.
De ce Oltchim? De ce nu altă echipă? Vreme de aproape șase luni m-am întrebat și eu același lucru. Iar și iar. Presa din România m-a transferat cu mult timp înainte ca eu să-mi pun semnătura pe vreun contract. Știu că mult timp nu făceam decât să mă uit pe hârtii, să le pun într-o parte și să plec la antrenamente sau la vreun meci. Am repetat mișcarea de sute de ori. Am ales până la urmă să vin la Oltchim pentru că aveam nevoie de o schimbare. Urăsc rutina, nu-mi place să mă întreb: „Cum ar fi fost dacă… ?”. Iar echipa de aici îmi oferea șansa de a schimba ceva, dar la un nivel ridicat.
Să înțelegem că atunci când iei o decizie importantă nu acționezi din instinct. O analizezi iar și iar… Da, să îți spun și de ce. Dacă ar fi să îți urmezi instinctul și să semnezi un contract bazându-te doar pe ceea ce simți, vreme de un an de zile vei suporta consecințele unui impuls. Nu o zi, nu două. 365! Nu ai face decât să te învinovățești pentru o decizie luată mult prea repede. Și, când începi să-ți reproșezi ție lucruri, randamentul tău scade. Faci lucruri din obligație, nu din plăcere. Le faci că ai semnat ceva și nu mai poți da înapoi. Când vine vorba de o decizie importantă, eu sunt persoana care o întoarce pe toate părțile. Nu-mi place să fiu surprinsă de viață. Pozitiv, negativ, nu contează. Vreau să anticipez orice urmează să mi se întâmple.
„România nu-i doar Hagi și Dracula”
Ce știai despre România înainte să ajungi aici? Aveai vreo amintire legată de țara noastră? Nu știam decât lucrurile pe care cred că toți le au în cultura lor generală. Dracula, Hagi, puține jucătoare de handbal și cam atât. Stereotipurile, ca să spun așa. Dar recunosc că am fost surprinsă plăcut de țară, în special de București. O prietenă mi-a arătat orașul și tot ce reușeam să spun în minte, când mă gândeam că am ajuns aici, era: „Wow, wow, wow!”. E posibil să-mi fi arătat cele mai frumoase locuri, nu spun nu. Dar în ziua aia am șters orice urmă de stereotip din minte. România e cu adevărat frumoasă. Și nu-i doar Hagi sau Dracula.
În decembrie vei disputa un meci cu o conotație specială față de alte ocazii, un meci România – Muntenegru la Campionatul European, împotriva coechipierelor de la Oltchim. Cum vezi această situație? (râde) Da, asta va fi interesant. Voi avea un sentiment ciudat, cu siguranță. Dar îl las la cabine. Pe teren, mă voi concentra doar pe victoria echipei mele. Ca sportiv, te întâlnești des cu situații de genul ăsta și înveți să nu mai acorzi o importanță atât de mare unor sentimente ori unor senzații. Te lași cuprins de ele un minut, două și apoi apeși pe butonul de „start” al sportului. Uneori, avem setările unor roboței cu o minge în mână. Iar dacă va fi să înving România atunci, nu ar fi pentru prima oară…
Deci îți amintești că în 2006 Serbia și Muntenegru, cu tine în echipă, a provocat echipei noastre naționale una dintre cele mai dureroase înfrângeri din istoria handbalului românesc… Parcă v-am lăsat acasă atunci, nu? Ups! Nu pot să spun că îmi pare rău. Mi-am făcut datoria de jucătoare. Din câte am observat până acum, lumea nu îmi poartă resentimente. Am fost primită extraordinar la echipă, atât de colege cât și de public. Trecutul e trecut. Oricum, nu aș schimba nimic din ce a fost atunci. M-am simțit bine când v-am învins, de ce să mint. Sunt selectivă când vine vorba de amintiri, iar meciul respectiv are un loc special în inima mea.
Cum ai intrat în lumea handbalului? Eram clasa a 4-a și, la o oră de sport, profesorii au decis să jucăm handbal. Ne-au împărțit în două echipe, ne-au explicat regulile și ne-au urat un banal: „Succes!”. Poate că o să pară puțin desprins din filme, dar în momentul în care mingea a ajuns la mine în mână am simțit o căldură frumoasă în tot corpul. Cred că în viață trebuie să ne bazăm pe astfel de episoade. După meci, profesorul de sport mi-a spus că am fost remarcată și că va trebui să vin zilele următoare pentru niște antrenamente. Nu am mai părăsit sala de sport de atunci.
„Am făcut KO un portar cândva”
Ești destul de înaltă, te-ai gândit să cochetezi cu vreun alt sport? Sau chiar cu modellingul? (râde) Sunt enervant de înaltă. Când eram mai mică, eram complexată de înălțimea mea. Știi… e greu să găsești un bărbat care să îți fie măcar egal când vine vorba de asta. Toți erau mici. Normali, adică. Eu îi percepeam drept „mici”. Modellingul nu m-a atras niciodată. Eu încă mă înroșesc și mi se pare ciudat atunci când sunt rugată să pozez pentru vreun reportaj. Nu mi se pare că aș avea acel ceva pentru cameră. Eu marchez goluri, mă pricep la handbal. Atât. Cât despre alte sporturi, cred că mi-ar fi plăcut să joc volei. Nu prea mult, că acolo lipsește contactul între jucătoare. Servești, lovești mingea, servești, lovești mingea.
Lumea spune despre tine că ai cel mai puternic braț stânga din lume din handbalul feminin. Ți s-a întâmplat vreodată să faci KO jucătoare sau portari din cauza forței cu care ai aruncat la poartă? Ah, da. O dată. Îmi amintesc că am dat la poartă și că am nimerit portarul în cap. A stat câteva minute pe jos, m-am speriat destul de tare. Cred că atunci am realizat pe deplin faptul că am un braț puternic. Până atunci zâmbeam frumos când oamenii se mirau de viteza la care aruncam vreo minge, le mulțumeam și cam atât. De atunci, sunt ceva mai moderată. Chiar am cel mai puternic braț stânga din lume. Cred că asta poate să o spună și săraca fată, după ce am lovit-o atât de tare.
Ai jucat cu Popovic în echipă, acum evoluezi alături de Neagu. Ce le diferențiază pe cele două jucătoare? Sunt amândouă jucătoare foarte, foarte bune de handbal. Pe Popovic o știu mai bine, am petrecut mai mult timp alături de ea. Cristina Neagu are potențialul de a o depăși, cel puțin asta este impresia pe care mi-a lăsat-o. E tânără și are niște calități excepționale. Ea mi-a furnizat prima amintire frumoasă de la Oltchim, la meciul de revenire. Rar mi-a fost dat să văd o asemenea primire din partea publicului, iar atunci când s-a așezat în genunchi în fața lor, aveam pielea de găină. Cu asemenea sprijin nu poți să nu devii una dintre cele mai bune. Ți-e imposibil.
„Oltchim va câștiga Liga Campionilor!”
Tu ești candidată să devii cea mai bună handbalistă a lumii la sfârșitul anului. Cum comentezi? Mă bucur, îți imaginezi. Nu m-am gândit niciodată că jucând la potențialul meu maxim voi reuși să fac din mine un fel de etichetă a handbalului. Să fiu sinceră, nici nu-mi pasă dacă se va concretiza premiul. E suficient să știu că sunt acolo, că lumea crede despre mine că am făcut o diferență în sportul ăsta. Contează enorm, te motivează pe viitor și te face să fii, dacă nu mai bună, măcar la același nivel.
Ai câștigat Liga Campionilor cu Slagelse și Buducnost, acum ești la Oltchim, o altă echipă interesată de câștigarea acestui trofeu. Ca și valoare, este ea la același nivel ca echipele alături de care ai câștigat trofeul? Da, este. Nu aș fi ales să vin aici dacă nu credeam că pot să câștig din nou Liga Campionilor. Oltchim s-a oprit întotdeauna aproape de trofeu. A întins mâna spre el și cam atât. Dar cred că anul ăsta va fi altceva. Vom întinde mâna și îl vom ridica deasupra capului. Nu avem voie să nu facem asta. Când ai atâtea jucătoare bune și când publicul e atât de frumos, trebuie să faci mai mult decât în anii trecuți.
Ai menționat publicul român. Este el diferit față de alt public? Da, este. Nu mă așteptam să văd atâția oameni în tribune, la meciuri. Putem juca cu ultima clasată sau cu cea de-a doua, în Ligă sau în campionat, că ei vor fi acolo și ne vor susține. România, de regulă, a avut mereu acest avantaj. Uite, eu cu echipa națională, nu avem parte de așa ceva. Suporterii, deși fanatici în Muntenegru, se întorc către fotbal sau baschet, mai puțin către handbal. Aici, sunt proporționați frumos.
„Fără Anja Andersen nu aș fi reușit să-mi ating potențialul”
Mai ții legătura cu Carmen Amariei? Nu, din păcate, nu. Dar am avut surpriza să citesc un articol în ziar, în care mă lăuda și felicita Oltchimul pentru transferul făcut. M-am simțit bine! E frumos atunci când colegele nu uită de tine. E o persoană deosebită, sper să-și găsească fericirea, indiferent că va fi ea în handbal sau în afara lui.
Unde vrei să fii peste 10 ani? Hm, exercițiu de imaginație! (râde) Vreau să fiu pe o plajă, într-o rochiță frumoasă, privind spre mare, către cei doi copii pe care o să îi am. Când va fi să pun punct carierei de jucătoare, voi pune punct oricărei legături cu handbalul. Nu vreau să fiu antrenoare, nu vreau să fac parte din organigrama vreunei federații. Vreau să mă dedic familiei cândva. Sunt o persoană de „totul sau nimic”. Fie sunt sportivă, fie mamă. Nu mă văd îmbindându-le foarte bine pe cele două.
Ai avut-o antrenoare pe Anja Andersen. Cum a fost colaborarea cu ea? Minunată. E un om de la care ai foarte multe de învățat, care știe să te motiveze, care are o viziune specială în ceea ce privește handbalul. Cred că fără ea nu aș fi reușit să îmi ating potențialul. Uneori nu era nevoie decât să mă uit la ea și să îmi adun toate puterile pentru a întoarce un meci în favoarea echipei noastre. Prezența ei pe banca tehnică a unei echipe îți oferă o energie fantastică.
„Fotbalul îmi place, place, place”
Cum ai descrie ziua perfectă pentru tine? Pe o plajă, la mare. Mi se pare că acolo te regăsești, că îți pui în ordine gândurile. Sportivă fiind, îmbrac des echipamentul, astfel că ori de câte ori am ocazia, mă duc la cumpărături și îmi iau rochii. Sunt colecționară de așa ceva! Unii cu timbrele, alții cu rochiile. Nu reușesc să le port atât de des, dar probabil că în ziua perfectă aș purta câte una pe oră. Și aș mânca multă înghețată atunci.
Ce alt sport urmărești în timpul tău liber? Fotbalul. Îmi place, place, place. Din păcate, nu reușesc să prind chiar toate meciurile tari din Spania, Germania sau Italia, dar pe unele dintre ele chiar mi le programez. E impresionant cât de mult a evoluat sportul ăsta. La handbal, nu e chiar așa. Nu avem cine știe ce scheme, nu inventăm aruncări de la șapte metri. Ei, în schimb, vin regulat cu câte ceva. Încântă ochiul. Și uneori chiar și cu apariția lor. Sunt fată până la urmă, nu pot să închid ochii.
Există vreun moment în viața ta până acum care să te fi marcat și care să-ți schimbat destinul? Da, există. Poate că o să pară greu de crezut, dar nu am avut încredere în mine până la câștigarea primului trofeu de Liga Campionilor. A fost nevoie de un meci nebun și de un sezon pe măsură pentru a-mi da un impuls de a continua, dar de data asta cu încredere multă în mine și în ceea ce pot să fac.
În 2007 și în 2012, cu Slagelse, respectiv Pogorica, handbalista a cucerit Liga Campionilor
La Jocurile Olimpice de la Londra, Muntenegru, cu Bulatovic în echipă, a câștigat medalia de argint, fiind învinsă de Norvegia în actul final, scor 26-23
32 este numărul pe care Katarina îl poartă la Oltchim
Oltchim susține duminică meciul 4 din Grupa A a Ligii Campionilor, partida cu Randers (Danemarca). Cu o victorie, Vâlcea se califică matematic în primele opt echipe ale Europei
53 de goluri a marcat Bulatovic la Jocurile Olimpice de la Londra, număr care i-a garantat titlul de golgheter
Oltchim a încercat să o transfere pe Katarina Bulatovic și în 2011, însă jucătoarea a preferat să mai joace încă un an pentru Buducnost
1,86 de metri are handbalista muntenegreană, fiind una dintre cele mai înalte sportive
Handbalista din Muntenegru a vrut să se retragă din națională după Jocurile Olimpice, dar oficialii de la Podgorica au convins-o să continue încă un ciclu olimpic
10 goluri a marcat Katarina în meciul de debut la Oltchim în Liga Campionilor, împotriva lui Hypo Viena
Bulatovic își va disputa, foarte probabil, titlul de cea mai bună handbalistă a anului cu norvegianca Katrine Haraldsen
După trei etape în Liga Campionilor, Katarina ocupă locul 4 în clasamentul golgheterilor, cu 19 reușite
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER